Sponsors



sâmbătă, 22 octombrie 2011

Socant:Steve Jobs a refuzat tratamentul impotriva cancerului timp de noua luni


Walter Isaacson, autorul cărţii biografice a lui Steve Jobs- care va apărea la 24 octombrie- a dezvăluit într-un interviu la postul de televiziune american CBS, „60 de minute”, că fondatorul Apple a refuzat să se opereze de cancer timp de nouă luni, el apelând la metode naturiste.
Potrivit scriitorului, această amânare a stat la moartea fulgerătoare a celui care a fost unul dintre cei mai mari fondatori ai tehnologiei moderne.
„A încercat să se trateze cu diete. Mergea foarte mult pe spiritualitate, pe mâncarea săracă în grăsimi şi bogată în fibre şi nu a vrut să audă de operaţie. Cred că se gândea că dacă ignori ceva, dacă nu vrei ca ceva să existe, aceasta va dispărea de la sine. El credea în gândirea asta magică şi a amânat nouă luni operaţia. Am vorbit despre aceste diferenţe de opinii mai mult timp", a spus Isaacson.
Autorul cărţii biografice mai susţine că una dintre greşelile făcute de Jobs a fost aceea de a nu accepta că e bolnav, susţinând la fiecare ieşire în public că s-a vindecat, însă el mergea, în secret, la tratamente.
Familia şi prietenii l-au înduplecat totuşi să facă operaţia, însă mult prea târziu, când cancerul deja îi invadase şi alte organe.
Steve Jobs a murit la 5 octombrie, la 56 de ani, răpus de cancerul pancreatic.
Cartea biografică "Steve Jobs", scrisă de Walter Isaacson, conţine 40 de interviuri cu părintele Ipad-ului, dar şi părerile a peste 100 de prieteni şi apropiati ai co-fondatorului Apple.

1 comentarii: